vineri, 2 decembrie 2011

Bărbatul de call-center

     Cum am promis, după ce am discutat despre "femeia de call-center", dezbătând anumite caractere existente acolo, acum voi încerca de asemenea să mă leg de "bărbatul de call-center".
     Sunt bărbat? Da. Lucrez într-un call-center. Da, de 5 ani în puii mei!! Nici acum nu pot să cred că am rezistat atât şi totuşi...dacă reuşeşti să te adaptezi psihic, dacă eşti (foarte) rezistent la stres şi poţi să rămâi integru fără să pupi funduri, da se poate!
     Bărbatul de call-center cred că se poate categorisi după limba vorbită în respectiva firmă. Mă voi lega doar de două categorii: cel italian şi cel francez, doarece nu aş dori să vorbesc pe lângă subiect. Fiind angajat la un call-center francez, în aceeaşi clădire se mai află şi un call-center italian.
     Bărbatul italian de call-center, de exemplu, se află de obicei într-un număr destul de apropiat de partea feminină lucru care-l face mai volubil, "reuşind" adesea să-şi scoata caracterul la iveală. Motivul este de obicei evident. Instinctul de împerechere. Cu o femeie, colegă de muncă, sau cu un bărbat, coleg de muncă. Locul de fumat fiind comun, în faţa clădirii, se poate observa foarte uşor un comportament deviant.
     Bărbatul italian de call-center iese adesea la ţigară coborând scările şi recitând din înjurăturile nou-învăţate în probabil cele câteva luni de plecat la cules măsline în Italia. Are de obicei un tatuaj clişeic pe gât sau pe brand, bineînţeles având un tricou-maiou ca să se vadă clar, în tot timpul afişând o atitudine de macho loco. Limbajul acestui specimen se apropie de multe ori cu cel al femeii italiene de call-center, utilizând expresii sub-urbane de genul (îmi cer scuze în avans pentru limbaj, însă doar reproduc): "fată, aseară iar ţi-ai tras-o-n fund?" "mânca-mi-ai p.la/p.zda" sau "sugi p.la" etc. Măcar să fi încercat să elucubreze în limba italiană, nu să îşi dea măsura non-valorii în limba română.
     Mai sunt desigur şi câteva specimenele gay, care preferă de obicei compania femeilor, bărbaţii italieni de call-center fiind probabil (spre sigur) pentru ei atât de needucaţi şi de bădărani.
     Bărbatul francez de call-center este de cele mai multe ori într-un număr mult mai mic decât femeile dintr-un call-center francez. Mulţi dintre ei se angajează iniţial pentru bani, apoi observând numărul considerabil al femeilor stau pentru femei, crezând că totul este lapte şi miere. Greşit! Dacă nu ştiaţi cum este iadul, intraţi şi aruncaţi o privire! Aceştia dacă văd că nu le pică nimic, după o perioadă mai scurtă sau mai lungă schimbă macazul. Mulţi dintre ei nu fac pur şi simplu faţă stresului şi nu reuşesc să-şi dezvolte atitudinea necesară pentru a supravieţui acolo.
     Alţii sunt pur şi simplu gay sau probabil bi-sexuali. Unii dintre aceştia nu reuşesc să ducă o viaţă prea lungă în call-center-ul francez din cauza numărului scăzut de bărbaţi, aceştia fiind majoritar hetero. Şi bineînţeles că nu-şi pot călca pe mândrie să se ducă la colegii gay italieni pentru că bărbaţii macho loco italieni reuşesc să le strice imaginea şi amărâţilor minoritari. Sunt câţiva bărbaţi hetero care se efeminizează pe parcurs şi din păcate nu reuşesc să-şi dea seama de lucrul ăsta.
     Alt tip de bărbaţi sunt cei care au lucrat în call-center-ul francez şi care şi-au găsit aici aleasa inimii lor. Sau măcar ei cred lucrul ăsta. Majoritatea...Nu! Toţi şi-au dat între timp demisia!! That's a fact! Şi nu, nu au fost puţini deloc. Cum ziceam, poate nu reuşeau să facă faţă stresului. Sau poate că acea competiţie între ei şi ele, alesele inimii lor, nu le convenea. Ce naiba, decât să existe discuţii în familie cu privire la faptul că unul nu şi-a luat prima, mai bine se lipseau de asta. Sau stai cât stai acasă împreună cu respectiva persoană, mai stai şi la birou 8 ore... Femeile poate că mă vor contrazice sub acest aspect, poate că nu. Unii dintre ei au plecat pentru că şi-au găsit ceva mai bun, în altă parte. Unii în altă ţară, pe bani mai mulţi. Bravo lor!
     Şi mai sunt şi bărbaţii care pur şi simplu stau şi muncesc să le ia ăstora banii, bonusurile, minţile... În această categorie cred că mă încadrez şi eu, Florin, un tip normal, un geamăn aproape get-beget. Au trecut 5 ani de când m-am angajat la ei, 5 ani plini cu de toate. Relaţii, bucurii, decepţii profesionale, prietenii, mult stres şi multă prostie în jur, dar şi câteva persoane de calitate care probabil au fost liantul reuşitelor mele de orice fel şi a continuităţii mele. De fiecare dată am încercat să rămân integru, să nu pup funduri pentru favoruri şi să nu stau să mă milogesc. Poate că uneori am pierdut din cauza asta din punct de vedere material, dar măcar mi-am păstrat demnitatea şi principiile.

PRECIZARE: Acest articol nu se referă la toţi bărbaţii sau femeile care lucrează într-un call-center, fiind pur particularizant. S-au luat în considerare aproape toţi factorii definitorii pentru respectivele persoane.

Să ne revedem cu bine!









luni, 28 noiembrie 2011

Luni

     Şi uite cum începe o nouă săptămână. Să sperăm că va fi mai reuşită decât cea precedentă. Bonne chance! :-)

http://www.youtube.com/watch?v=Pyly3JtXoy4

Femeia de call-center...

     Mă uit cu sictir de nenumărate ori la doar câteva din mirificele mele colege de muncă, până ajung în punctul de a mă sictiri de atâta sictir. Moment în care mă liniştesc, îmi văd de treaba mea, dar pe urmă le văd din nou şi sictirul revine asociat cu o oarecare stare de enervare, deşi în majoritatea timpului mă consider un tip liniştit şi calculat. Este ca un perpetuum mobile care mă scoate uneori din sărite.
     De 5 ani muncesc acolo, un call-center francez, timp în care am avut din totalul de colegi de muncă cam 90-92% colege de muncă, numărând un total de...câteva sute. Nu vreau să intru în detalii de ordin statistic, ci doar vreau să punctez că sunt destul de avizat în ceea ce priveşte Femeia. Cel puţin, mă voi referi strict la "femeia de call-center", nefiind câtuşi de puţin misogin, ci doar realist.
     Admit, sunt destule persoane care odată cu trecerea timpului reuşesc cu brio să facă faţă stresului şi caracterelor de tot felul existente pe metru pătrat într-un call-center. Sper să mă pot număra şi eu printre acele persoane...dar nu-mi place să vorbesc despre mine (vorbesc prostii, îmi place uneori dar nu acum, nu este momentul).
     Revenind, există însă fracţiunea majoritară a femeilor care lucrează de cel puţin 3-4 ani într-un call-center şi care, în loc să le vezi că se maturizează şi că-şi stabilesc priorităţi în viaţă parcă devin din ce in ce mai incoerente şi mai delirante, deşi sunt femei tinere în jurul vârstei de 25-30 de ani.
     Unele dintre ele s-au visat şi încă se mai visează pe postul de supervizor (cu vreo 2 excepţii) deşi nu au în primul rând calităţile mentale necesare pentru aşa ceva. Nu au în primul rând stabilitatea psihică necesară pentru ele însele, nu au integritate, nu au coerenţă în gândire şi au pretenţia absurdă de a gestiona oameni, de a gestiona situaţii limită. Cu toate astea, există dintre ele care au devenit de-a lungul vremii supervizori, însă au beneficiat de un noroc chior. Motive necunoscute. Caz închis din lipsă de probe!
     Nu am nimic personal cu astfel de persoane dacă însă ar da măcar dovada bunului simţ că se pot schimba pentru deblocarea şi evitarea situaţiilor conflictuale şi de stres pe care tot ele le provoacă fără motiv. Ştiu, sunt conştient că aducând aceste critici la suprafaţă pot fi acuzat de invidie (uite-l şi pe ăsta care se visează supervizor) sau misoginism. Nu, nimic mai greşit! Nu vreau funcţii sau să minimizez rolul femeii în societate pentru că să fim serioşi şi realişti, femeia ne-a luat faţa nouă bărbaţilor de ceva vreme iar acum noi bărbaţii trebuie să luptăm pentru egalitate. Da, bărbaţilor care citiţi acest articol, dacă voi credeţi că sexul tare suntem noi, vă înşelaţi amarnic. E dovedit că nu! Făcând o trimitere: "Femeile sunt numite - pe lângă sexul frumos - sexul slab. Însă un nou studiu relevă faptul că femeile sunt, în realitate, mai rezistente, făcând faţă infecţiilor şi altor boli, precum cancerul, mult mai bine decât bărbaţii." (sursa - descopera.ro)
     Aici însă am vrut să scot în evidenţă femeile cu un caracter urât şi mai mult decât dubios. Că tot veni vorba, sunt sătul de persoanele care se dau colege bune pe lângă tine şi pe la colţuri te bârfesc şi inventează nişte poveşti de zici că ele realizează de fapt ştirile de la ora 5, Pro TV. Mai lăsaţi-mă dracului de fabuliste care sunteţi! Hans Christian Andersen ar fi invidios pe imaginaţia de care daţi dovadă. Parol! Dacă bunică-ta ar fi Ţaţa Safta din Frumuşiţa de la care pornesc toate bârfele peste gard cu siguranţă ar fi fooooaarte mândră de tine! I-ar creşte inima, nu alta. Ei bine, ţin să anunţ aceste cucoane care iubesc bârfa şi răutăţile să-şi mai vadă de viaţa lor şi să depună cât mai repede cv-ul la CanCan si Click pentru că am auzit că se fac angajări. Este şansa voastră!
     Femeile măritate sau cele care urmează să se mărite ori visează cu ardoare la măritiş (majoritatea lor) zici că şi-au făcut un club al femeilor măritate. Da, este un club privat, îţi trebuie musai cartelă de acces, scanarea retinei, amprente şi tot tacâmul. Discuţiile sunt veşnic similare cu ale celor din categoria de mai sus, gen cancan, însă apar frecvent subiecte gen mâncare pentru soţ, curăţenie prin casă, cumpărături şi altele de acest gen. Într-un final nu tocmai depărtat se ajunge la mult aşteptatele discuţii despre noră pentru mama, telenovelele de pe toate posturile româneşti, x-factor, vocea româniei şi îţi apare în cap întrebarea logică: "Când puii mei mai aveţi timp şi pentru mâncare pentru soţ, curăţenie prin casă, cumpărături?" Sau mama soacră vă vizitează?...aşa mai des.
      Altă categorie aparte este cea a femeilor care ţin cură de slăbire... la muncă. Pentru că acasă rup frigiderul în două. Nu că aş fi fost eu la ele acasă să mă uit la gura lor când mănâncă. Doamne fereşte! Dar mă scuzi, când ţii acea cuuuură de ceva timp şi mai faci şi ceva mişcare nu ai cum naibii să nu slăbeşti. Am cazuri evidente la muncă de femei care chiar au ţinut cură şi au reuşit să slăbească destul de mult într-un timp relativ scurt. Aşa că mai lăsaţi-mă în pace cu vrăjeala voastră ieftină că organismul e de vină şi recunoaşte-ţi  odată! Vă place să mâncaţi. De toate. La orice oră. În orice cantităţi!
     Sfat: recunoaşteţi, dar nu puneţi în aplicare această dorinţă arzătoare pentru că aţi văzut cât de mari sunt femeile în SUA!
     Voi reveni ulterior şi cu un articol despre bărbaţii care lucrează într-un call-center. Pun pariu că doamnele si domnişoarele abia aşteaptă. Precizez de asemenea că acest articol a făcut referire la câteva femei măritate, la câteva femei care ţin cură de slăbire şi doar la câţiva dintre supervizorii care au fost şi care poate mai sunt, lucru care vreau să se înţeleagă foarte bine.
;-)
Să ne vedem cu bine!










duminică, 27 noiembrie 2011

strigăt scurt

Ce pot să mai sper?

Să zbier,

când văd oameni cu mari lacune într-un caracter mizer?!

Cu idei preconcepute

izvorâte din lipsa de virtute

ale unor minţi pierdute....






Alegere


  Trec prin gândul înceţoşat al despărţirii de ideea că oamenii pot fi mai buni, încerc să rememorez clipe şi experienţe trecute în încercarea de a pune cap la cap particularităţile şi acţiunile fiecăruia dar ajung mereu şi mereu la aceeaşi concluzie...oamenii nu sunt perfecţi, fiecare este "bubos" pe ici, pe ‘colo.

   Nu noi ne-am ales a ne naşte aici şi acum şi multe drumuri la răscruce au fost prea complicate pentru a lua pe moment decizia corectă. Dar aici suntem acum, vom ajunge cu siguranţă la o altă răscruce cu mii de variante de a alege şi numai experienţele trecute şi timpul ne va face să alegem din ce în ce mai corect. Şi de fiecare dată ne vom pune întrebarea dacă ce am ales a fost cu adevărat drumul corect. Cum ar fi fost şi altfel? Cum ar fi fost dacă...

   Cu toţii avem demonii noştri interiori, fobiile şi dorinţele care ne ard pe moment dar trec, toate trec până la urmă. Dar vin altele şi altele, poate revin altele mai vechi actualizate. Clipa următoare este neagră, vidă şi numai experienţa trecutului şi speranţa ne pot lumina această clipă pentru a ne-o face puţin mai “rogvaiv”. Totul ţine de nuanţă în viaţă, de ambiţia de a ne autodepăşi, de a ne atinge visurile şi să lăsăm fobia unui eventual eşec în voia hazardului. Dacă nu îndrăzneşti să rişti uneori, desigur sub umbrela experienţelor trecute sau a unei nebunii calculate, atunci te arunci singur în rutina anostului şi a regresului mental şi social.

   În fărâma genetică de cunoaştere pe care o are fiecare, există dorinţa de a şti mai mult, de a evolua. Poţi să rămâi unde eşti, dacă ţi-e bine sau crezi că îţi este bine, sau poţi să încerci mai mult si să-ţi deschizi mintea. Eu am ales...